A confederacy of the short-named people

Licenta si celelalte

2010-03-02T23:47:00.002+02:00

Astazi m-am apucat propriu-zis de lucrarea de licenta. M-am apucat de treaba, ca na...trebuie sa am si eu macar un antet, nu?
Pentru cine credea altceva, nu ma doare in niciun caz in fund de asta, dar pasul bibliografiei este foarte greu de trecut. Sunt un mare bou ca nu am facut nimic, dar nu e nici pe departe timpul pierdut.
Sunt nitel confuz si de un an nu mi se mai leaga nimic in cap, dar stiu ca imi placea de mult ideea de a pleca in Africa si vroiam sa cunosc mai bine domeniul asta, dar apoi m-am blocat.
De ceva timp, insa, mi-a rasarit ideea din nou in minte si acum vreau doar sa plec departe si sa ma intorc cu raspunsurile exacte pt tot.
Esti pusa intr-o situatie foarte aiurea, pentru ca, daca nu o sa reusesc, o sa fie marele esec si o sa raman fara niciun plan.
Imi pare rau ca nu am mai asteptat nitel sa ma reglez si eu cu problemele de sanatate, dar, poate ca, daca imi dau cu adevarat silinta, o sa o fac si pe asta in timpul pe care mi l-am propus.
N-as indrazni nici intr-o mie de ani sa cer sa imi faca altcineva licenta, pentru ca este un prag pe care trebuie sa il trec singur.
Esential, o sa-mi fie tare nasol anul asta cu toate schimbarile prin care va trebui sa trec, dar dupa ce o sa se termine, promit sa povestesc fir-a-par tot ce s-a petrecut cu mine.
Sunt pe punctul de a renunta si la fumat si, desi mi-ar face bine, e greu.
Daca e ceva ce pot promite, e ca, oricand si oriunde as fi, o sa incerc sa mai depan amintirile pe blog.
Chiar daca pare prea putin probabil, vreau, la sfarsitul zilei, sa simt ca am contribuit substantial la ceva benefic pentru mine si cei din jur.

Mood: Green

Despre scrumiere si Iasi

2009-06-24T09:49:00.002+03:00

Daca as avea 5 scrumiere, le-as imparti in Iasi in felul urmator:

Pe prima as pune-o cu siguranta pe dealul Bucium, in locul de unde se vede orasul aproape in intregime. La bariera aia nu se strang copiii in masini sa se pupe. In schimb, de fiecare data cand am venit cu masina inspre Iasi, am incetinit pe-acolo, pentru ca, pe zi ori noapte, orasul se vede fain fain si merita sa inspiri ceva aer moldovenesc inainte sa te duci sa iti vizitezi rudele.

Pe a doua as lasa-o pe malul lacului Ciric, in padure. Seara am inteles ca se petrec acolo lucrurile care ar fi trebuit sa se petreaca la bariera pe Bucium. All in all, pe timp de zi, chiar si pe timp de iarna, lacul e un loc fain de vizitat si petrecut, iar pe timpul noptii am auzit ca mai au loc si niste petreceri prin vilele de pe margine.

A treia merge cu siguranta in Gradina Botanica, langa lac. Ca sa ne intelegem, Gradina Botanica din Iasi este de vreo 4-5 ori cat cea din Bucuresti si de vreo tot atatea ori mai izolata de fabrici si alte mizerii care ar putea aparea in jur. Nu o sa mai estimez de cate ori e mai ingrijita, dar se intelege ca merita tot respectul. De plimbat, iti poti lua o zi intreaga sa o vezi, dar de stat, mi te poti alatura la scrumiera de pe insula din mijlocul lacului. Daca as putea, mi-as face si un balon de sticla in jur sa ma protejeze de furtuni ori ploi, iar de as avea si vreo ceasca de cafea de impartit prin Iasi, tot in acelasi loc as lua-o cu mine.

Pe-a patra as pune-o in Targusor, in fundul fundului, unde nu mai ajunge niciun tramvai sau autobuz, printre casele frumoase si caminele de viitori popi si viitoare invatatoare. Acolo e o liniste de asa natura incat ai impresia ca ai surzit si, desi casele par foarte aranjate si extrem de locuibile, nu ai idee de ce nu apar si cetatenii. Nu e loc de stat si vegheat prea mult timp, dar nici de trecut cu vederea cu siguranta.

A cincea scrumiera nu mai merge nicaieri, ci la mine. Vreau sa o am la indemana, sa nu raman fara cand vreau sa vizitez unele locuri. De pilda, expozitia de lalele de Paste, scarile de la gara, unde am fost la primul si penultimul concurs de role, scarile de la Luceafar, unde a fost a doua etapa din concurs, sos Stefan cel Mare, nr. 69, cimitirul si ce mi-o mai veni mie sa mai fac.

In centru nu trebuie. Centrul le are pe ale lui.

Plictiseala ca-n iad

2009-06-13T03:06:00.002+03:00

Omul se cunoaste la plictiseala. Nu la voiosie, atunci cand tinde sa faca lucruri frumoase doar pentru ca e vesel. Nici la suparare cand tinde sa faca contrariul de furie. Nici macar la oboseala.
Nu! Iti dai seama de felul de om atunci cand vezi ce isi improvizeaza la plictiseala. Fiecare plictisit/plictisita isi face cate un prieten din ceva. In liceu ne faceam avioane din hartie, iar la mare colegul meu isi facuse un pai imens din alte 10 paie mai mici.

La plictiseala mea, atunci cand nu mai pot fuma, iar prietenii imaginari si-au gasit alte preocupari mai bune, dorm. Si daca sunt la scoala si nu pot dormi, desenez apasat cercuri cercuri. Si daca am epuizat toate foile sau pasta de pix s-a imprimat si pe coperta, joc freecell si mahjong. Daca mi-e rusine de colegi ca joc jocuri de copii, ma prostesc cu bila neagra magica din coltul din dreapta sus al ecranului. Daca mi-am epuizat toate intrebarile, inchid laptop-ul si incerc sa fiu atenta la prof. Daca nu e Trandafira la seminarul ala, dau un mesaj cuiva sa intreb ce face pe seara. Dar daca sunt acasa si nu imi e somn, ma uit la filme. Si asa se duc zilele...

Dar cel mai trist si plictisit om de pe fata pamantului, e omul asta care si-a irosit toata noaptea singur intr-un club gol. Si as fi bagat mana in foc ca e la agatat, dar cred ca l-a plictisit si ideea asta. El s-a imprietenit cu un pahar de Cuba gol. Si-a luat Cuba, pt ca a vazut la altii. Nu i-ar fi trecut prin cap de unul singur asta. Jur ca e parasit. Cel mai probabil si concediat si poate chiar astazi. De restul interpretarii ma ocup dupa ce imi da o foaie cu un copac desenat de el pe ea.

E ok?!

abecedarul sesiunii

2009-06-11T21:31:00.002+03:00

E ceva in neregula cu litera 'A'. Daca m-as naste inca o data, as alege sa fiu a. E cea mai cunoscuta si prima din alfabet, iar ordinea alfabetului nu e facuta in functie de cat de utilizate sunt litere. Daca ar fi asa, q si w ar fi dupa z.

E litera aia mai deocheata cu piciorul drept descoperit si cu o funda prinsa de el. Si nimanui nu i se pare ciudat, ci toata lumea o iubeste in continuare. Ca invatatoare, nu as preda-o prima. Nu as preda-o deloc daca ar fi sa aleg si sa nu trebuiasca sa ii las pe copii Analfabeti.

As preda c-ul...de la Cuminte si Conformist. S-ul l-as preda, dar l-as scrie culcat. Iar z-ul nici macar nu mai conteaza. La z copiii ar fi deja prea obositi. Z-ul e uitat de toti.

Si nu as preda literele intr-o ordine anume. As incepe cu una la intamplare si apoi as repeta-o dupa ceva lectii pana la sfarsitul anului.

Iar la petrecerea abecedarului, nu le-as da o litera copiilor. Sa creasca mari si sa isi aminteasca ca au fost w..ori q sau deloc. Sau ca o alta colega a avut aceeasi litera, pt ca erau prea multi in clasa. Le-as pune fetelor F si baietilor B. E tot ce au nevoie sa stie.
Cum ar fi daca intr-a 12a ne-am face petrecerea catalogului si fiecare ne-am numi dupa mediile generale?!

Pt ca when Z meets A, it's called chaos!
Ce ganduri...

Buriculumii

2009-05-09T16:55:00.002+03:00

In "El Angel Exterminador" al lui Luis Bunuel e mentionata Romania. Si daca acum suntem considerati un varf de coada saraca a Europei, in '62, cand a fost facut filmul, eram considerati, probabil parte a oricarui alt continent inafara Europei. Astfel, invitatii unei petreceri din societatea inalta se gasesc sa discute despre fauna Romaniei. Asta se intampla dupa ce, cu cateva cadre inainte, apareau un urs si trei oi. Nu vreau sa ma gandesc la simbolistica astei chestii, pentru ca discutia coincide cu momentul de declick al invitatilor care realizeaza ca nu mai pot parasi incaperea in care erau. Interesant, zic! Merita urmarit!

That's not my point, totusi. Dar faptul ca am tresarit ciudat in momentul in care am auzit Romania mi-a adus aminte de o observatie pe care am facut-o acum ceva timp si asupra careia am picat de acord ceva mai multi. Romanii au, prin urmare, mai multe constante. Pe langa faptul ca ne pricepem cu totii la fotbal, caini si crescutul copiilor, ne mai consideram majoritatea ombelico del mundo. Nu suport generalizarile nepermise, dar asta mi se pare cel putin haioasa. Dovezi sunt mai peste tot, dar primele care imi vin in cap:

Proful meu de romana considera ca romanii au inventat primii computer-ul si soft-urile, iar apoi a fost furata ideea de altii. Noi am inventat baseball-ul (v. oina), iar americanii ne-au furat din nou prestigiul. Limba romana e cea mai grea si nu mai e nimeni ca ea, iar revista liceului e cea mai buna din SE Europei. Cu toate astea, noi, copiii lui, eram cei mai prosti si mai incompetenti. ma rog!

Am inventat conceptul de export de creiere, pentru ca noi suntem cei mai destepti si le aratam occidentalilor cum sta treaba, nu?

Peisaje ca in Muntii Carpati nu s-au mai vazut, iar noi nu ii exploatam indeajuns. Avem tara cea mai curata si ne-o vindem pe bonuri de poluare conform Kyoto. Pana si taranii nostri sunt intelectuali sau erau at least.

Noi nu am avut holocaust. Am fost cuminti. Nu am mancat nicio lebada vieneza. Nu eram eu!

I-am avut pe cei mai tari arhitecti, bucatari, revolutionari, cuceritori, bisericieni si, bineinteles, poeti: Eminescu, inspirat de, dar mai tare decat Schopenhauer.

La Oscar-urile din 2007 am avut 3 filme in care aparea Romania sau romani: Borat e filmat in Romania, in Children of Men apare Maia Morgenstern, chiar daca nu e creditata, iar coloana sonora de pe Pirates of the Caribbean e facuta de un roman. Mai e de mentionat Passion of Christ al lui Mel Gibson si The Peacemaker cu Marcel Iures.

Stiu ca nu sunt singura care a bocit la video-ul de pe youtube cu Romania si cu ce poate ea sau la momentul cand 4,3,2 a primit premiul sau la gimnastica la campionatele olimpice. Ooo...la olimpiade!

E funky! Poti sa folosesti chestia asta drept pretext atunci cand vrei sa faci ceva ca sa atragi atentia asupra ta si drept scuza atunci cand ai exagerat si incepi sa primesti amenintari.

Oricum, nu trebuie sa fii neaparat roman. E de-ajuns sa fii focsanean ca sa fii in centrul lumii. Focsanenii sunt peste tot, dar mai ales, pozitionati strategic. Colegiul National "Unirea" e al cu mai multe medalii din tara si care a obtinut cupa STEV - Stagiunea Teatrala a Elevilor Vranceni 3 ani la rand (go Grosu!). Prin Focsani a trecut Duiliu Zamfirescu si s-a sters la fund cu servetelul pastrat in rama in WC-ul de peste drum. De ziua Unirii e festin si vine presedintele, pentru ca am fost cu 2 secunde aproape sa fim capitala.

Esential, suntem cei mai supeeeeeeeeeeeeer!

Femeia din liftu' tau

2009-05-09T14:27:00.004+03:00

Sunt unele lucruri pe care i le poti cere lui Mos Craciun sau Iepurasului de Paste si pe care nu ti le vor putea aduce niciodata. Prin spatele blocului, ca sa testez credibilitatea alor mei, imi puneam dorinte de genul sa ajung pe Luna sau sa il vad macar o data pe Mos. Evident, asa am distrus mitul asta.

Anul asta am impins limita si mi-am dorit sa o vad pe tanti din liftul de la Motoare zambind sau facand o glumita. Dar tanti este o tanti prin excelenta si nu o sa ridice niciodata capul din goblenul ei cu ghinde (nici macar nu e de sezon, apropos) si nu o sa te intrebe niciodata de ce si unde vrei sa ajungi. Dorinta mea avea tot felul de propuneri, de genul sa o prind o data vorbind cu ceva cunoscut sau ruda. Ma gandeam ca ar putea recunoaste pe cineva care se duce foarte des pe acolo si sa il intrebe, de exemplu, daca e vreun concert seara pe terasa. Ar putea chiar iesi la un moment dat de acolo si sa ne zambeasca, spunandu-ne ca ne descurcam si singuri. Chiar si o conversatie anosta de genul din ce oras esti si unde esti student, iar, aici, ma gandesc numai si numai la binele ei, jur. Tanti ar putea reprezenta emanciparea femeii de la sat care si-a facut o bancuta in fata portii special ca sa sada si sa vada ce fiu si al cui isi viziteaza parintii si unde lucreaza el acum. Dar tanti se plafoneaza la goblenurile ei, pe care, mi-ar placea sa le vad expuse in lift dupa ce isi va da, intr-un final, demisia. Si, ca sa ma dezvinovatesc, nu sunt egoista si nu as vrea sa ma primeasca cu paine, sare si tuica sa fiu eu vesela. Doar ca se potrivesc zambetele si oamenii binevoitori cu vremea asta de-afara.

All in all, nu pot sa ii acord credit 0 iepurasului. I-am cerut sa ma simt bine in Vama de 1 mai Tare! si, pe langa faptul ca a fost mult de munca, a fost si foarte distractiv. Mai mult decat atat, am invatat ca sefii nu trebuie sa fie doar paranoici ori aroganti. Ba pot fi chiar foarte oameni. Multam!

In lipsa de cozonaci si oo, ii transmit lui tanti sa nu se opreasca din visat. Goblenurile ei vor fi pretuite de o lume intreaga intr-o zi.

La marginea cucului

2009-04-20T23:15:00.000+03:00

Zilele de Paste in cuvinte cheie:

2 zile, o noapte, 6 oameni, 2 masini
roadtrip interjudetean
pensiunea Hotarul Ciucului: lipsa wireless, muzica "vie" in fiecare vineri seara
bagat si scos toate cele in miile de gropi de pe sosea
statiuni pustii, gratare in camp cat incape
traseu montan: zbarciogi, mistret, culcus de mistret, urcat, toamna, urcat, rasina de brad, si mai mult urcat, lipsa de apa, ma las de fumat, pierdut zbarciogi, caprioare, mers lin, priveliste faina, lacul Sf. Ana, Ema, cruci albastre
Tg. Secuiesc: chelner simpatic, conserva, 3 cutite
ratacit: drum judetean, pancarte puse de unguri, 50 km+, internet la altitudine 1020 m
Miercurea Ciuc: surpriza, concert, penurie de pitipoance, backpackeri, marcaje pentru pistele de biciclisti cu floricele si fete zambarete
Gyeorgyoszentmiklos: cumparat harta, barbatii au mereu dreptate, autocare cu greci
Nentudom, nentudom!
altitudine mare, semne rutiere despre cum sa te arunci cu masina-n hau
admirat 2 minute Lacul Rosu, legende stranii, suspine cu privire la kurtos colacii ratati
cheile Bicazului si mai tot ce implica Bicaz (Bicazul Nou, Vechi, Ardelenesc, Ros, Albastru, Gri Turcoaz), cele mai faine, chinezi rataciti
manelisti, cocalari, Vito
invazie de carabusi, miros de grajd in benzinarie, scarba, parasit locatie
welcome to moldova!
Iasi

Alte mentiuni: in post-uri narative

Ghicitoare

2009-04-19T02:05:00.001+03:00

Exista in lumea asta mare un loc minunat. E cel mai fain si mai fain.

La intrare are un schit si la capat are un deal: dealul Punga. Pe deal exista undeva in istorie o tabara de sculptura, ai carei elevi isi lasasera exponatele pe acolo. Sculpturile erau facute in lemn si erau maricele. Erau sculpturi inutile, care semanau cu monumentul din Costinesti sau mai erau unele care serveau drept masa sau bancuta sau ce iti mai trecea prin minte. S-a cam stricat treaba. Au taiat o parte din padurea care imprejmuia dealul, au vandut niste loturi de pamant si i-au furat din farmec. Cu toate astea, cea mai tare sculptura e still standing: telefonul cu furca. Atunci cand eram mica, aveam probleme in a ma sui pe receptor, pentru ca aveam picioarele scurte. Acum e floare la ureche si am profitat de chestia asta ca sa pot arunca o privire la Punga, in toata semi-splendoarea ei.

Cand te plictisesti de deal, il cobori si ajungi la ceea ce ar parea capatul drumului. Dar de acolo incepe singurul traseu montan marcat de prin preajma pe care eu l-am facut pe vremea cand aveam picioarele scurte. Nu era pancarta asta atunci. Daca am fi vazut-o, ne-am fi orientat si noi mai bine si nu ne-ar mai fi iesit traseul cu doua ore mai mult decat cum scria in carte.

Daca nu ai chef sa o iei pe traseu, te mai poti uita la ultimele doua cabanute ce au ramas din complexul din statiune. Culmea, sunt fix cele doua cabanute in care am stat prima oara cand am fost acolo. Pe vremea aia, soarele lumina mai puternic si nici nu se punea problema sa existe gunoaie prin preajma. Atunci, de mult, fix cand a achizitionat tata prima masina, mergeam in spatele cabanelor sa ne balacim in rau (chiar daca stiam ca a facut caca ursul in ea). Si tot in vremea aia, ne imprieteneam cu cei care locuiau in cabanele din jur si mancam mamaliga aburinda cu branza adusa de ingrijitoarea complexului.

Iar daca peisajul asta e mult prea dezolant si vrei sa ramai cu amintirile frumoase, ia-o pe scari inspre statiune. Scarile si-au pastrat usa aia rotativa (ca in fata caminului Leu), dar nu si chioscul cu vata de zahar. Pe vremea cand scarile imi pareau imense si extrem de multe la numar, faceam popas la chioscul din lemn, dar chestia asta a disparut subit anul urmator. Nici macar nu s-a evaporat sau sa se stinga usor ca altele ci, pur si simplu, intr-un moment era acolo si in al doilea nu mai era de parca il visasem sau ceva.

Statiunea e alta poveste. Acolo hotelurile unde se faceau banchetele de clasa a 8a sunt inchise cu lacatul. Mai compenseaza niste pensiuni noi sau niste vile private. Chiar daca soarele nu mai arde la fel, te poti aseza pe banca si sa iti imaginezi ca esti in orice alta statiune de tratament, de exemplu, din Ro.
Spiritul antreprenorial around nu e fix 0. E de-un 2-2,5, considerand ca maximum e n, cu n apartinand multimii N intersectata cu I si, deci, magazinul cu cosmetice si obiecte artizanale era deschis si nu lipseau nici cei doi, trei turisti de pe champselize-ul statiunii.

Pentru ca ai putin timp la dispozitie, te indrepti inapoi inspre casa cu gazdele tale, muntenii simpatici. Treci pe langa mausoleu, unde te-ai pupat prima oara. Faci cunostinta cu Florin, vitelul de 48 de ore, te urci in masina si ai plecat ca doar ziua-i inca scurta. Promiti cand vezi pancarta alba cu dunga rosie ca trebuie sa te mai intorci inca o data vara asta in cel mai fain si mai fain loc din lume.

Ghici ciupearca care-i?

Cantec de drumetie

2009-04-17T21:36:00.000+03:00

I'm gonna sing my song and it goes like this:

so me come fi chat me come fi nice up you scene
top shotta, tell some idiot bwoy the warriorqueen a topshotta,
me no, itch, me no miss, me no ramp fi press the trigger,
anything ina me way that must get kinover, idiot bwoy

flex too kool im afy study me behavior

Eh...cum ar fi?!

Frizuri de ieri si de azi

2009-04-17T02:52:00.000+03:00

Cand nu am somn, uneori, ma gandesc la cele mai mizere lucruri. Alteori, ma gandesc si la lucruri utile, dar nu e cazul noptii asteia.

Acum o ora mi-a venit in minte un topic si a ramas acolo. Poate daca il scuip afara (preluare din limba engleza), o sa imi treaca.

Ma intreb: de ce oare unor barbati le plac frezele intepenite cu parul indreptat in fata? E ca o sageata care te ameninta ca, daca nu te uiti insistent la ei, s-ar putea sa crapi. Exemplarele cele mai reusite sunt Johnny Bravo si John Turturo (in "Barton Fink"). Poate pentru ca ii cheama pe amandoi Ion sau mai au si alte lucruri in comun. Mai sunt si deviatii de tipul Ciocanitoarea Woody ori strumfii, care, desi nu au par, au caciulitele alea mereu indreptate in fata. Si mai mult decat toate, mai exista un anumit personaj din niste desene animate vechi. Ma streseaza ca, in ciuda faptului ca incerc sa imi aduc aminte de aproape un an de unde venea si ce cauta Personajul, nu reusesc. El este un om albastru, din al carui cap (frunte, mai exact) porneste in fata, paralel cu solul, un fel de con sau cilindru albastru asemanator unui vartej. Este ceea, ce isi doreste graficianul, ca noi sa ne imaginam ca fiind parul lui si este, la fel ca al alorlalti, indreptat fix inainte. Imi mai aduc aminte ca tipul avea ceva treaba cu luna sau, oricum, alte planete sau corpuri de genul ei. Nu mai stiu daca avea sau nu un caine, dar nu exclud posibilitatea asta. Si as fi extrem de recunoscatoare daca, de undeva de oriunde, m-ar pocni in cap o secventa din respectivul desen animat ca sa mor cu inima impacata.

Nu e problema daca imi amintesc eu sau nu de acest personaj. Dar ce naiba e cu parul ala? Daca as cauta ceva simboluri in asta, as zice ca un semn de bunastare ori potenta. Dar nu fac comentariu pe text ori imagine, ci pur si simplu zic ca e urat! E urat si se uita fix la mine de nu stiu unde sa intorc capul. As vrea ca sageata aia sa se indrepte invers. Sa para ca au alergat foarte repede si parul lor a incercat sa ramana locului. In felul asta, m-as putea concentra la replicile lor din film. Dar pana una alta, mi-am luat o subtitrare sa ma ajute.

Si inca unul din lucrurile stupide pe care le-ar putea face un barbat este aruncatul a trei firisoare pe chelia din mijlocul capului. Nu vad niciun simbol in asta. Nu o simt nici ca pe un lucru amenintator, doar ca mi-e sa nu se sperie firisoarele alea de par, si-asa supuse la mari greutati, cand ma uit eu insistent la ele. Si aproape toti barbatii loviti de calvitie o fac. E un lucru instinctiv, ca atunci cand ne acoperim gura cand suntem speriati si ne-o acoperim cu ambele maini cand suntem speriati de-a binelea? Sau e un lucru muncit ca atunci cand iei prima masa cu socrii si incerci sa respecti toate regulile bunului simt inventate vreodata? E urat gandul asta.

Si dupa ce mi-am petrecut o ora si jumatate framantandu-ma asupra felului in care isi aranjeaza baietii parul (si nu pareau sa aiba multe optiuni pana acum), simt o alta mizerie cum imi vine in minte: e Woody, the Woodpecker femeie ori barbat?

Despre Ambasadorul Suediei

2009-04-15T14:54:00.000+03:00

Mi-am dat seama ca se apropie sarbatorile mai mult din cauza certurilor de pe grupul de discutii al facultatii. Pana acum existau negocieri intre profesori si studenti vis-a-vis de orele din ultimele doua zile. Acum vad ca s-au mutat mai mult intre studenti si studenti.
Treaba face ca, tocmai, cand as apuca sa-mi petrec mai multe zile in Focsani, nu o voi putea face din cauza ca studentii dau dovada de o constiinciozitate debordanta si va trebui sa ne prezentam pe front (cu randament 0 oricum) pana in ultima clipa.
Ma enerveaza si caut un vinovat. Ma intreb daca nu cumva mergem dupa modelul copiilor suedezi, oricare ar fi ala. O sa ii dam un telefon ambasadorului sa aflam.

Extrasezonial, din Vama

2009-04-12T19:38:00.002+03:00

Am primit o invitatie in Vama Veche si m-am bucurat din plin de ea. Nu apucasem pana acum sa ajung pe la mare decat in perioada 1 mai - 30 august, dar am incalcat si traditia asta. Mi-erau de-ajuns pozele si povestirile celor care au facut-o pana acum, asa ca acum pot participa si cu experienta proprie la conversatiile despre Vama fara oameni.

Soc! Vama e goala! Si nu e deloc pacat. Sincer. M-am pus in fund in mijloc si in stanga vedeam cherhanaua, iar in dreapta te poti chiori prin geamul Corsarului. E ca si cum te-ai trezi de Craciun si ai gasi cadourile sub brad si nu ar trebui sa iti cauti numele tau printre ele ci, incet, sa le desfaci pe toate, incepand, evident, cu ala mai mare si terminand cu ala mai mic.
Paranteza. Nu imi displace sa imi caut numele pe cadouri, dar nu am gasit o comparatie mai fericita. Inchid paranteza.

Marea era agitata, dar valurile in sfarsit aveau sunet. Vantul batea cam tare, dar daca sedeai, nu il mai simteai deloc. Oamenii erau foarte putini, dar se strangeau intr-un singur loc si lasau impresia ca suntem din plin. Fondurile au fost limitate, dar cheltuielile s-au facut pe spatele batraneilor.

Compania a fost perfecta pentru o vacanta, care mi-as dori sa nu se termine prea repede. Impreuna cu doua cupluri de oameni in varsta foarte simpatici am jucat carti intr-un stil extrem de competitiv si ne-am conversat cu paharele din vin in fata. Desi ai zice ca puteam fi dintr-o alta poveste, m-au adoptat si am sfarsit prin a ma simti foarte fain.

Relatarea asta anosta se datoreaza numai Vitanului asta anost si camerei mele anoste in care vad doar cartile pentru scoala si zilei de maine, evident, anoste.

Pentru ca mai vreau odata, jur!

Conceptul

2009-04-11T02:32:00.000+03:00

La inceput a fost Ideea de cinematograf. In felul urmator: amplasat in centrul orasului, cu numele de 'Balada', cu un numar foarte mare de locuri aranjate in forma de amfiteatru (cu exceptia randurilor din fata inutile anyway). Nu se difuzeaza niciodata clasice, ci doar cele mai noi aparute indisponibile pe VHS. Se prefera comediile romantice si se umple la refuz la 'Titanic'. Spatiul, impreuna cu Casa de Cultura a orasului (si variatiuni de genul Caminul Cultural) poate fi folosit si cu alte ocazii: concursuri de dans sau evenimente cu traditie locala. Se utilizeaza in scopuri pur practice: ii pui colegei o garoafa in banca, o scoti la o prajitura si la cinematograf si poate te pupaceste data viitoare. Trebuie sa ai grija unde te asezi ca sa poti fuma in liniste. Altfel, in mijlocul filmului, risti sa auzi o racnire de femeie de serviciu: 'Alo! Stinge tigara acolo in spate sau vin dupa tine!'.

Pornind de la ideea asta, trag concluzia ca astazi exista doar imitatii ale cinematografului de drept. Nicio problema: acum ai scuza sa o inviti acasa, sa apropii doua fotolii si sa ii dai play la divx, vlc ori ce mai stii daca ai codec-urile bune instalate. Ba chiar daca gasesti vreo mizerie filmata intr-o sala de cinema poti crea impresia perfecta ca esti intr-una si ca te deranjeaza groaznic ala de se ridica si trece prin fata ecranului.

Ultimul cinematograf autentic vizitat (astazi muzeu) e 'Alexandria' din Iasi. Acum un an ori doi am fost cu Ema (pe sistemul niciun post fara Ema) si ne distraram crunt la vizionarea filmului 'Ghost Rider', nu insa pentru ca ar fi fost vreo comedie. Am stat unde ne-a dus inima, ne-am cracit pe scaunele din fata, fiind singurele vizitatoare la acea rulare. Femeile de la intrare s-au emotionat atat, incat ne-au servit popcornul la locul nostru, dupa inceperea filmului. A fost un eveniment atat de deosebit, incat am biletele pastrate in continuare.

Asa ca, din varful patului, dintr-o Vama pustie, marturisesc ca imi plac foarte mult cinematecile, dar colegul meu de banca e plecat in Roma si face nu-stiu-ce scoala de stewardese.

Observatie

2009-04-09T13:53:00.001+03:00

Primul film francez pe care imi amintesc sa il fi vazut e "Adolescenti indragostiti". Se intampla pe la TVR, pe cand eram in liceu sau chiar in generala si a fost difuzat noaptea. La momentul ala, televiziunea avea un bun obicei de a da noaptea niste filme foarte faine, cel putin pana a aparut TVR Cultural, cand a preluat el responsabilitatea.

Am gugalit filmul acum si descopar ca nu e deloc unul faimos. E facut pan 2000 si se cheama "Du poil sous les roses". Nu are nici macar un rating ok (5,9/10), daaaaaaaaar pe mine m-a impresionat indeajuns de tare, cel putin, cat sa ii retin numele pana acum. Mi-a creat prima impresie asupra filmelor europene, dupa ce, pana atunci nu cunosteam decat varianta hollywoodiana.

Si din ce am remarcat eu atunci si ce am mai vazut dupa, imi dau seama ca filmele europene, in speta cele franceze, sunt marcate de un realism ceva mai rigid in comparatie cu idealismul american. Restul caracteristicilor decurg mai mult sau mai putin din schema asta. Filmele franceze au un soundtrack foarte saracacios spre deloc ca sa te poti concentra mai mult asupra subiectului in comparatie cu hollywoodiencele care isi construiesc ost-ul astfel incat sa iti forteze amplificarea emotiilor. Mai mult, temele abordate in primele sunt ori istorice, ori situatii care sunt marcate de evenimente neplacute profunde in comparatie cu temele din a doua categorie care se leaga mai degraba de situatii fictive susceptibile de un happy end.

Observ, insa, ca, in 2008, lucrurile se cam schimba.
La Oscar-uri, marele castigator e Slumdog, ok? Adica un film despre un grup de copii din suburbie fortati sa devina cersetori, care, in combinatie cu ceva istorie si cultura hindusa => popularitate. Mai mult decat atat, se mai folosesc in film si ceva artificii, de genul subtitrarilor aparute in bullet-uri in timpul conversatiilor copiilor.
La Cannes, castigatorul palmei d'aur e Entre les Murs. Mai exact, un film despre o clasa a unei scoli generale publice, cu elevi din suburbii, care nu se preocupa de invatat. Apar conflicte intre ei si profesor (care, bineinteles, are un moment in care vrea sa renunte), se cearta un pic intre ei (bineinteles, pe ratiuni rasiale, nationale sau etnice, gen negrul din Carraibe cu cel din Mali). Mi-a placut, nu zic nu. Doar ca una dintre impresiile pe care mi le-a lasat a fost ca, daca ar vrea Coolio sa se relanseze, asta ar fi fost sansa lui (Gangsta's Paradise, remember?).
Bineinteles ca Slumdog-ul si-a pastrat happy end-ul, iar Entre les Murs nu a avut nicio melodie pe coloana sonora, dar, pe ici pe colo trebuie sa recunosc ca se disting.

Amuzant imi pare ca fiecare dintre cele doua jurii au considerat filmul lor atat de inovativ incat au zis ca merita premiile, cand, de fapt, inovatiile sunt niste imprumuturi cu scadenta apropiata, zic eu.

Revin.

Turmentata

2009-04-08T18:30:00.000+03:00

M-am decis astazi sa stau acasa ca sa pot lucra in liniste pentru scoala. Cu toate astea, de doua zile nu reusesc sa ma concentrez sa fac nimic altceva decat sa dau refresh pe twitter pe #pman. Mai exact, de vreo doua ore urmaresc pe net live realitatea, antena 3, protv si mai ascult, cand nu se aud cantece patriotice, si vocea basarabiei. Sunt difuzate aproape exclusiv vesti cu privire la protestele anti-comuniste.

Nu am avut, insa, nicio reactie activa, desi empatizez, dar nu m-am putut nici duce in piata, nici posta vreun mesaj, cu toate ca as fi vrut, dar nu am avut cu cine, insa poate ca, daca as fi primit doar un telefon, m-as fi intolit si as fi pornit-o, desi am avut ceva discutii in contradictoriu pe tema asta ieri si astazi, cu toate ca am argumente, si as fi vrut mult, dar nu am facut-o, desi am bocit chiar un pic cand am vazut primele imagini, chiar daca acum mi-a mai trecut, desi nu sunt basarabeanca, dar mi-s impresionata...intelegi?

Am inchis toate ferestrele, in speranta ca daca nu vad si nu aud, maine scap si eu de ceva prezentari la seminarii.

Maine o sa aiba loc un eveniment foarte fain. Alexandrina isi lanseaza primul album, "Om de lut" la Silver Church. O sa ma prezint. 100% intamplator, cantareata 'ceasta e din Rep. Moldova. Sunt convinsa ca o sa aduca vorba de ce se intampla in Chisinau. Ma bucur, pt ca, daca nu o sa strig "libertate" macar o data intr-un cadru organizat o sa ma supar eu pe mine ma.

Iar de data asta chiar ma apuc de citit Conventia de la Viena.

Calcul

2009-04-05T18:53:00.000+03:00

Luna trecuta: am consumat 6 metri cubi de apa, enspe chestii in care se masoara electricitatea si 30 min in retea (cost suplimentar). Conform extrasului de cont, mi-au intrat pe card 1092 lei si i-am scos pe toti in vreo 6 retrageri de numerar.

Am primit vreo 32 de notificari pe facebook si 124 de mailuri. Mi-am facut de doua ori curat in camera. Am primit 000 flori, dar a primit sora-mea cel putin 21 (atatia ani a implinit).

Am deschis de 10 ori geamul in bucatarie (de inchis, l-a inchis Feli). Am trecut de 40 de ori strada si de 4 ori pe la patiseria de la colt. La dentist am fost de 5 ori, dar am platit de 4 dati. Am fumat...ma rog...mult.

Am vazut 13 filme si am citit echivalentul a vreo 150 de pagini (rusine, asta cu reclame cu tot). Cand am fost in parc, au trecut pe langa mine 101 caini (niciun dalmatian) si cam tot atatia bebei.

La scoala am 10 cursuri pe saptamana si am ajuns la jumatate.

Mi-am facut ceai de 20 de ori. Am mancat 2500 calorii pe zi. Am gatit de doua ori. Am vazut-o pe mama o data. Nu am fost la Iasi deloc, dar am fost la Sighisoara.

Am injurat de 4 ori. De doua ori erau in spatele meu persoanele pe care le injuram. Am visat aproape in fiecare noapte si doar de 3 ori mi le-am notat.

Am accesat 10000101111100010101011010011110001111001110100101011001111001111 pagini de internet.

Am facut mate degeaba.

Anatomia lui Zvac

2009-03-31T03:25:00.001+03:00

Astazi am descoperit ca tipele din The Sims nu au ciclu. Mai mult, pe telefon nu e asa de fun sa te joci, pentru ca nu poti privi un cuplu cand face Woo Hoo.
De la seminarul de filosofie politica am ramas cu ideea ca filmele porno nu pot servi pentru educatia sexuala, iar de la cel de politica romaneasca imi amintesc ca prezervativele Vulcan (care se foloseau pe timpul comunismului) aveau 'gust de cauciuc si finetea unei mingi de fotbal vechi'.
Homosexualitatea nu e o chestie noua, iar seminariile sunt mai bine prezentate de un numar egal de fete si baieti.
Cand iti tai pielitele la unghii risti sa sangerezi ca naiba si sa nu iti treaca mult timp si, daca esti aruncat de catre altcineva intr-un tomberon, risti sa mori.
Cel mai bine e sa ai mereu in geanta o folie de paracetamol si un tub de bixtonim si cel mai naspa e ca nu reusesc sa gasesc sa downloadez decent de pe mininova episodul 1, seria 2 din Anatomia lui Grey (pana ce am apasat publicati, mi-am dat seama ca problema era la mine si i-am dat deja download, dar nu o sa sterg chestia asta, pentru ca deja am scris-o si, oricum, vroiam sa aduc aminte de Anatomia lui Grey in povestea asta si altfel nu stiu cum sa o fac si, plus de asta, asta era problema care ma presa cu adevarat).
Pam-pam!

IC 563

2009-03-30T01:13:00.000+03:00

Richard Curtis nu a fost niciodata in Gara de Nord.

El e tipul care a facut filmul Love Actually, care are scena aia la inceput cu aeroportul. Treaba sta in felul urmator: in camera de primire la aeroport, oamenii se imbratiseaza, se bucura de revedere si isi spun cuvinte dragastoase. Scenele sunt filmate pe bune. Am citit asta la trivia pe IMDB, altfel as fi avut indoieli!

Pentru orice fantezie de genul trebuie sa existe si cealalta fata a monedei: scenele din Gara de Nord. Trenul de 9 jumate dinspre Iasi intotdeauna are intarziere. Cu toate astea, eu intotdeauna ma grabesc sa ajung la gara, pentru ca sefa de tren nu m-o astepta pe mine cu pachetul de gat.
Ultima oara am asteptat o ora si...un sfert. A meritat, insa, pentru ca in timpul asta mi-am regizat in minte varianta romaneasca a filmului de dragoste de Craciun.

Evident, locatia e terasa de la Mc. Toata lumea acolo se strange, la un loc cu taximetristii si tiganii care mi-au halit jumatate de pachet de tigari intr-o ora...si un sfert. Mi-am luat si eu un ceai si am privit spectacolul.
Langa mine s-a asezat un viitor fost cuplu. Tipa de-abia ajunsese, tipul ii spunea ca nu o poate primi la el, pentru ca e maica-sa acasa. Intr-un sfert de ora, ea se ducea sa isi ia bilet sa se intoarca acasa.
Intre timp, ajunsese in gara un alt tren, din care coborau tot felul de oameni cu fetele pierdute. Unii incepeau sa negocieze cu taximetristii. O gagica era gonita de un tigan care ii cerea numarul de telefon. Un cuplu de batranei se intorceau de la munte, iar femeia mergea respectuos cu doi metri in spatele barbatului cu schiurile in spinare. Jumatate de turma se indrepta, clasic, catre Mc, iar cealalta jumatate se impiedica grabita de tiganii care se ofereau sa ii ajute cu caratul. Trist.
Se anunta, intr-un sfarsit, si IC 563 si ma indrept constiincioasa catre peron cand incepe sa apara. M-am gandit ca, printre privirile incruntate, cel mai probabil lucru care poate sa se intample e o bataie. M-am gandit la chestia asta cu 2 minute inainte sa se intample cu adevarat. La mijlocul trenului, vagonul 5, doi mecanici si cu un betiv care refuza sa coboare au inceput sa isi tranteasca pumni. Am coborat privirea, m-am obisnuit cu ideea si am mers mai departe.

Nu exclud posibilitatea ca garile sa fie diferite de aeroporturi. Doar ca nu am avut ocazia inca sa vad o scena din aeroport. In Stuttgart, dupa ce am aterizat, m-a oprit Politia sa imi spuna ca buletinul meu are culorile sterse si pare fals. Am stat impreuna cu o camatareasa intr-un birouas pana m-au verificat si am ajuns cu 20 min dupa ce toata lumea deja se pupase si isi spusese cuvinte de dor. Ema, care ma astepta, era mai degraba panicata cand vazuse ca nu mai ajung, desi, acum, trebuie sa recunosc, m-a strans si ea in brate ca in film!

Impersonal

2009-03-24T01:20:00.001+02:00

Se ia o coca nesarata si se modeleaza. Se trantesc doi ochi, un nas si-o gura + doua urechi si ceva membre sa prinda miscare. Se plimba coca la scoala, in parc si prin parcarea din spatele blocului. Se presara, dupa gust, cultura generala si se baga la copt in ceva universitate. Intre timp, se slabeste si se inteteste punguta cu bani ca sa se rumeneasca pe toate partile. Se alatura altor tipuri de mancare ca sa prinda aroma deosebita. Se plimba, viziteaza, face poze, mandreste, scuza, incalca si sanctioneaza.
Se consuma pana la epuizare.
Portii: 1001

Poti sa ai si esecuri, poti sa ai si visuri

2009-03-23T23:59:00.000+02:00

Sa-mi notez sa tin minte odata pentru totdeauna: visele sunt cele din timpul somnului, visurile sunt cele pe care le ai cu ochii deschisi. Tot timpul ma lovesc de chestia asta cand incerc sa imi povestesc visELE si, ca sa evit pluralul, folosesc: "ce am visat aseara", "ce vis am avut atunci", "cat de mult pot sa visez" etc.

Cateodata mai rasare o raza de logica in mintea mea si imi dau seama ca nu exista niciun dictionar al visurilor, ci exista o groaza de dictionare ale viselor, dintre care pe unul il am chiar downloadat pe calculator si il mai consult din cand in cand.

Il am la indemana, pentru ca am facut o pasiune din a-mi consulta oracolul. Citesc horoscopul, fac joculete sa vad daca ma iubeste, evit toate pisicile negre si sa ma intorc din drum. Stiu in ce zodie sunt in horoscopul indian, chinezesc, arboricol, pomicol, floricol si toate cele. Stiu si cu ce zodie sunt compatibila si, daca intalnesc un leu, s-ar putea sa nu fiu foarte prietenoasa cu el.

Prin urmare, visez. Visez mai tot timpul ca sunt in halat de baie pe strada sau la scoala. Am visat pe la 12 ani cum aterizase un avion la noi in parcare si cum noi ne imbarcam in el din balcon, pentru ca trebuia sa eliberam cladirea. Visez meciuri de fotbal cand am febra 40. De cele mai multe ori visez foarte multa apa si tot timpul e limpede chiar daca e un strat destul de gros fix deasupra capului meu. De Sf. Andrei si Sanziene, imi visez ursitul, iar de fiecare data e altul sau nu imi aduc deloc aminte fata lui ca si cum ar avea o pata neagra in loc de fata. Visez ca ma bat cu unii, cu altii. Am visat ca ma musca de fata un sarpe. Din ciclul viselor de mult trecute, am visat printr-a 12a ca deasupra patului era inramat un portret al diavolului (imaginea clasica, asa cum apare in Power Puff Girls), care, de altfel, se afla prin casa si o urmarea pe mama, iar in patul perfect aranjat erau petale de trandafiri rosii. Visez foarte mult Apocalipsa. Sub orice forma ar veni ea, ca e o bomba sau o gaura neagra sau ca pur si simplu e momentul.

Cel mai fain am visat acum vreo cateva zile ca visam un vis de-al lui Alin pe care mi-l povestise el. Imi pare cel mai rau ca nu mi-l mai aduc aminte foarte bine. De asta am inaugurat carnetelul de visE, unde sa mi le notez imediat ce ma trezesc sa mi le pot aminti. De altfel, probabil nu as fi retinut nici macar ca e vorba de Alin daca nu as fi intins mana pe masa sa notez numele lui inainte sa adorm la loc. E ciudat, dar am o incredibil de mare satisfactie acum, ca stiu asta

Schema pe care o foloseam ca sa scap dintr-un vis urat era in felul urmator: imi puneam mainile pe langa corp, imi inchideam ochii si ii strangeam bine si imi imaginam ca sunt o racheta care se pregateste sa decoleze. Atat doar ca asta nu mai functioneaza si trebuie sa ma pun la inginerit un nou sistem.

Imi dau seama ca nu am foarte multa inspiratie pentru vise. De fapt, chiar in momentul asta, nu imi pare ca as avea inspiratie deloc.

Povestiri din 336

2009-03-18T21:02:00.000+02:00

Eu m-am dat cu 336! It's a hell of a ride!

S-a intamplat sa fiu nevoita sa ma plimb cu 336-ul/le chiar in primul an de Bucuresti si drumurile catre Universitate erau parte a facutului cunostinta cu vagauna-careia-noua-ne-place-sa-ii-spunem-capitala.

Se pare ca nu toata lumea a avut parte de norocul meu, dar eu am vazut pe rand: drogati prabusindu-se pe jos si borandu-si matele, mosi si babe imbrancindu-se pentru locuri de sezut, cersetoarea care recita primele 6-7 strofe din Luceafarul, ceva ratati social cu tentative sinucigase, nebunul care dirijeaza circulatia in weekend pe langa Armata Poporului (si e dotat cu tot ce are nevoie: vesta reflectorizanta si, cel mai stresant, fluierul abuziv folosit) si, crema cremelor, un pedofil care pusese ochii pe o pustoaica de vreo 10-12 ani, care se pierduse de grupul ei si pe care o urmarea prin autobuz 'dandu-i in cap lui chelu'. Nu detin drepturi de autor pentru ultima expresie, e preluata din dictionarul de argou cu care ne distram la scoala printr-a 7a.

Spiritul de civism nu strapungea plafonul autobuzului. Cu toate astea, cu ocazii speciale, de genul celei a exhibitionistului ocazional, s-a gasit o persoana care sa il ameninte si sa il dea jos din autobuz.

Recunosc, nici eu nu m-am aratat dispusa sa ii ajut pe ceilalti, dar mi-am promis ca o sa ma revansez. Anul asta, in schimb, nu mi-a mai fost acordata sansa. Am schimbat 336 pe 123 si nu se mai intampla nimic indeajuns de iesit din comun. Poate m-am obisnuit eu cu Bucurestiul, pentru ca nu am nicio indoiala ca Vitanul are la fel de mult potential ca si cartierul Militari.

Dintre toti colegii mei, unul singur mi-a dat dreptate. Nu e un peisaj exceptional, dar dintre toate liniile, poza e facuta in 336. Din seria 'promovam transportul in comun', via Dinu, dovada:

Bixtonim

2009-03-13T19:39:00.000+02:00

Sunt dependenta de: nasstergau, ceai, cutiute, caiete pentru cursuri, creioane, tutun, menta!, taiatul unghiilor in forma patrata, esarfe, perne, bonibon, tenisi convars (a se citi cu 'r'-ul stins), pozele de pe tillate.ro, minutele in retea, cercelul din nas (si totodata de noul single 'fata cu inel in nas'), caini (de orisice fel), pantaloni, bomboanele Orbit - alea care au o aroma magica in interior, frig, ros unghiile, scris apasat cu pixul, Toshiba Satellite LEnshpe (as pute deveni easily dependenta de un MacBook, dar pana atunci..), bancuri cu animale, cartela de la interfon, ong-isme, youtube si google, cuvintele "depinde" si "baaaai" (nu neaparat in ordinea asta), frecatul fruntii dimineata, becul de pe hol (doar cand nu ai un lucru, iti dai seama cat de important este), Rucsacul cel Negru, miere, cutite, non-stop-ul de la colt, rugaminti si complimente, trenul catre casa, sarmele pentru atarnat rufe, fspan2@yahoogroups.com, internetul furat de la vecini, desenat cerculete si spirale, masuta de langa pat, de ouale Kinder (si Kinder Joy e ok), de mama si surioara, de school fellows si Fabrica fellows, de Ema si Tia....si de Bixtonim, frate!

Doi soareci la film

2009-03-12T01:12:00.000+02:00

NU o sa spun bancul. Pot sa spun orice, dar NU bancuri. Nici macar scris sunt convinsa ca NU va avea farmec din partea mea. Am vazut intr-un serial la un moment dat ca ar exista un sindrom (sa nu ii spun chiar boala, pentru ca ar fi cam dur sa numesc bolnav un sfert din planeta) care se manifesta prin a uita replicile din bancuri, iar eu ma numar printre ei.

Oricum, se refera la diferenta dintre o carte si ecranizarea ei (u probably know it by now). Sunt fana a cititului cartilor si vazutul ecranizarilor si asta nu pentru ca vreau sa ma bucur apoi de un: "mie mi-a placut mai mult cartea" indreptatit, ci pentru ca vreau sa stiu tot. Orice amanunt care imi poate scapa din carte, poate il vad in film si viceversa. Mai mult decat atat, este o senzatie faina sa vezi doua istorisiri ale aceluiasi subiect in timp ce tu iti conturezi o a treia in mintea ta. Mno...nu sunt la dezbateri, deci nu ma mai justific cu pasiunile mele cu tot. In schimb, o sa enumar 3 carti si filme din 3 categorii diferite.

Categoria numero 1: "bai, sa fiu sincera, mie mi-a placut mai mult filmul. nununu..am citit si cartea, dar parca nu m-a impresionat la fel de tare" - "One flew over the cuckoo's nest" (regizat de Milos Forman, lansat in 1975 vs. scrisa de Ken Kesey in 1962). Si filmul, si cartea s-au bucurat de multe premii, critici pozitive, aprecieri, aplauze si incasari. Asta se datoreaza, in primul rand, povestii socante si a faptului ca e, intr-o buna parte inspirata din realitate. Ken Kesey, in timp ce scria romanul, s-a oferit voluntar pentru un spital de veterani => cartea. Imi imaginez o multime de americani uimiti de faptul ca sistemul lor, pe undeva, nu e bine pus la punct si ca libertatea nu e o valoare universala in multe medii cu circuit inchis (abuzurile facute de asistenta-sefa in spital). Totusi, Ken Kesey, in acelasi timp facea parte dintr-un experiment cu LSD si, se pare, ca, dupa ce se droga, vorbea cu veteranii din spital. In concluzie, e posibil ca povestea sa fie mult dramatizata, iar sentimentul de mila pe care ti-l inspira catre final personajul principal, McMurphy, sa fie unul voit indus.
Filmul aduce cate ceva-uri in plus cartii. In mare parte, datorita actorilor. In continuare, sunt de parere ca asta e rolul de capatai al lui Jack Nicholson, care il joaca pe personajul principal, McMurphy. Ar mai fi ceva. Din carte nu am reusit sa mi-o imaginez cu totul pe asistenta Ratched. Nu am reusit sa pun cap la cap toate descrierile: ori e batrana, ori are sanii mari si fermi, ori e dura, ori e intimidata. In schimb, filmul imi ofera o imagine in persoana lui Louise Fletcher si e un portret pe care nu eram capabila sa mi-l fac de una singura (thanks Milos!).
+ vs. +++ => filmul invingator!

Categoria a doua: "ce carte? a! da! foarte tare aia! si filmul l-ai vazut? si ala e foarte tare" - "Diarios de motocicleta" (regizat de Walter Salles, lansat in 2004 vs. scrisa de Ernesto Che Guevara publicata in 1993, dar scrisa in perioada 1952-1953). De data asta mi-au placut amandoua la fel de tare, dar din motive diferite. Cartea este foarte faina, in primul rand pentru ca e un jurnal de calatorie cu toate obstacolele, intamplarile, norocul si ghinioanele aferente. Second, pentru ca ii ofera circumstante atenuante lui Guevara. Demonstreaza cum a inceput sa fie revoltat de mediile sarace si cum si-a cristalizat scopurile pentru care va fi luptat ulterior. Si pe bune daca nu, in unele momente esti in asentiment cu el. Filmul, pe de alta parte, nu aduce nimic in plus povestii. Merita, insa, vazut pentru toate eforturile facute ca sa reproduci imaginile din carte. Si, desi, gasesti niste bucatele de natura care sa le replice pe cele de acum cinjde ani, mai greu gasesti niste localnici din Peru (cum s-or numi ei) care sa iti impartaseasca din traditiile locului. Do the Mambo-Tango y'all!

Last but not least, categoria 3: "cartea ruleaza!" - "La Pianiste/Die Klavierspielerin" (regizat de Michael Haneke, lansat in 2001 vs. scrisa de Elfriede Jelinek publicata in 1983). A nu se confunda cu "Pianistul". Aici e vb de "Pianista". Filmul e nominalizat la Palme d'Or si primeste Marele Premiu din partea Juriului, iar scriitoarea primeste Nobel pentru intreaga literatura. Si cum premiul Nobel ruleaza, cartea face la fel. Cartea nu are un dialog explicit. E unul personalizat, internalizat, in sensul in care replicile sunt scrise, dar in acelasi timp interpretate in functie de cat de partinitor este naratorul in acea sectiune. Povestea o are in prim plan pe o studenta la conservator, iar textul se adapteaza lucrului astuia. Este o carte scrisa cu aceeasi intensitate inspirata de Schubert (pe care l-am ascultat si eu cu asta ocazie), de altfel prezent pe-acolo, ale carui "insemnari merg de la tipat pana la soapta"(din carte scoasa). Si in conditiile astea, cum poti sa faci un film de acelasi mare succes inspirat de carte?! In film apare dialogul, de data asta, asa cum il stim toti si depersonalizazeaza bucata din poveste. Se compenseaza prin jocul actorilor, dar, cu toate astea, ce sa mai spun?! cartea ruleaza!

Am evitat sa mai scriu despre Parfumul, exemplul cel mai des dat pentru batalia asta. M-am cam plictisit sa mai vorbesc despre el.

Scor carte vs. film: 2-2 (daca luam in considerare ca la categ. 2, ambele inscriu). Asadar, nicio concluzie.

May this be the best year of your life

2009-03-11T19:08:00.000+02:00

Asa a sunat cel mai tare mesaj primit de ziua mea. Nu am fost inspirata sa raspund cel putin la fel de frumos. L-am dat, insa, mai departe, oamenilor dragi mie, pe care doream sa ii impresionez la fel cum am fost si eu.
Astazi este ziua colegului meu spectator. Am vrut sa ii dau mesaj la 12 noaptea, dar am adormit. Am vrut sa ii dau mesaj astazi dimineata, cand ma trezesc, dar am ratat si ocazia asta. Am vrut macar sa ii dau un mesaj frumos, dar nu mi-a iesit si nici macar nu am apucat sa i-o spun personal (esti scuzat ca nu ai venit la curs..e ziua ta doar!).
Nu compenseaza cu nimic post-ul asta, dar e cel putin o dovada a cat de contagioasa e bunadispozitia lui. Si e...sunt mai vesela doar cu gandul la el sarbatorind.
Deci, asadar si prin urmare: La multi ani, Aline!

P.S. Urarile se aplica retroactiv si altor oameni dragi fata de care inca astept sa imi iau revansa. Mai exact, Ada, promit ca va veni si momentul cadoului tau! Si momentul in care sa am urari mai inspirate!

Freak Show

2009-03-11T17:54:00.000+02:00

Pe scena au loc tot felul de reprezentatii. E un fel de circ de mondenitati, dar pentru un cadru ceva mai restrans de oameni. Recunosc, insa, ca fara picanteriile oferite de circul asta, e posibil ca activitatile mele sa fie mai putin interesante.

Exista barbatul cu 10 capete. De fiecare data cand epuizeaza spatiul pentru informatie, ii mai creste unul unde poate stoca mai departe. Poate sa iti istoriseasca orice lucru cu date exacte. Exista si femeia cu doua capete. Nu pentru ca este mai putin inteligenta decat fratele ei ciudat, ci pentru ca nu reuseste sa ia o decizie. Fiecare cap o trage intr-o parte opusa celeilalte.
Mai sunt si tot felul de alte persoane cu anumite organe multiplicate. Se pare ca s-au hotarat ca nu vor putea intr-un timp scurt sa isi satisfaca toate nevoile. S-au conformat, asadar, si si-au extins posibilitatile.
Exista trupele cu un singur om. Poate sa imite orice instrument in parte si intretine audienta la fel sau chiar mai bine ca o trupa intreaga.
Echilibristii si contorsionistii sunt din alta categorie. Ei se pot adapta situatiilor aparte. Sunt cei care dau reprezentatii in functie de asteptarile publicului. Da-le trei chibrite si o sarma si iti ofera partea cea mai interactiva a spectacolului.
Apar si fochistii si, oricat de periculos ar fi ce fac, niciodata nu o patesc.
Nu in ultimul rand, siamezele. Ele nu au fost niciodata o raritate, iar acum pot aparea dupa fiecare reprezentatie in parte.

Pe langa, ar mai fi multi care vin, se inclina si pleaca, chiar daca sunt doar figuranti sau personaje principale. Nu vreau sa le enumar. That's not the point! Vreau sa las de inteles ca limita dintre spectator si ciudatenia de pe scena e destul de fina. Asta neluand in calcul si faptul ca, de pe scena, s-ar putea ca multimea sa reprezinte grupul de entertaineri. Daca gasesti vreun loc unde sunt enumerate bizareriile toate, te poti regasi cu usurinta si tu in unele. Nu e normal sa fii tot timpul normal (actually, that would be freak).
Iti dai seama mai greu de asta daca stai sa analizezi un spectacol in doua milioane de oameni, dar atunci cand ai la indemana 120-150 de persoane devine evident.
Si, daca tot sunt la categoria de disclaimer, mai adaug ca nu vreau sa para ca toate bizareriile sunt penibile. Nu orice are conotatie negativa, pentru ca, in ceea ce ma priveste, cel putin, mi-ar placea sa am nu numai 10 capete, ci 100.

Enjoy!

Baba mea

2009-03-10T16:22:00.000+02:00

Obiceiurile vechi dispar greu. In cazul asta, este vorba despre o mica traditie, o placere care imi ofera un subiect pentru o conversatie de cel mult 5 minute in fiecare an de cand sunt mica. Daca facem, insa, calculul de 5 minute pentru fiecare persoana din Muntenia (si, am aflat astazi, si din Rep. Moldova) care nu stie despre obiceiul babelor, pot spune ca mi-am umplut aproape 20 min vorbind despre asta astazi.

Si pentru ca mi-a placut asa mult sa povestesc, o sa o mai fac odata.

Inceputul primaverii prevesteste cum iti va fi in restul anului. Cum faci asta? Iti alegi o zi dintre 1 si 9 martie - care va purta numele de baba ta - si in functie de vremea din respectiva zi, iti vei da seama cum vei petrece pana la sfarsit. Daca e cald si bine, ai un an bun, daca e urat si frig, o sa vrei la sfarsit sa te prefaci ca nu l-ai trait si everything in between corespunde tuturor celorlalte stadii intermediare.

Nimeni nu mi-a dat o explicatie mai clara de atat, dar a fost indeajuns incat eu si Ema (sweet dear old Ema) sa continuam interpretarile dupa bunul plac. De exemplu, daca de baba mea era soare cu dinti insemna ca voi fi fericita si voi trece peste toate obstacolele care imi apar in cale. Mai mult, daca ningea, nu insemna ca, din cauza frigului, anul va fi unul pacatos, ci unul imbelsugat si cate si mai cate...

Desigur, carcotasii au incercat sa puna sub semnul intrebarii orice mic aspect: vremea din care parte a lumii o iei in calcul? de ce iei doar vremea in calcul: poate e soare afara si tu te simti mizerabil si fara niciun chef? daca sunt 50 de grade, tot bine iti este? ce se intampla cu ianuarie si februarie in cazul asta? Nu au nicio sansa! Si daca exista totusi vreo neclaritate, eu si Ema putem da orice raspuns. Daca exista lucruri la care nu ne-am gandit pana acum, cu siguranta gasim o cale sa o scoatem la capat. Happy happy joy joy!

Referitor la babe, mai auzisem ca, in fapt, nu tu iti alegi baba, ci e suma cifrelor zilei tale de nastere. Iar daca suma este 10, mai aduni odata si inseamna ca baba ta e pe 1. Dar ar fi atat de anost sa nu lasi un pic de loc riscului! Intotdeauna daca mi-am ales o baba pe 4 si a fost urat, puteam sa jur ca optasem initial pentru 2 si, astfel, eram convinsa ca imi va merge totusi bine. .

O alta gaselnita ar fi ca iti alegi 3 babe: una pentru trecut, una pentru prezent si una pentru viitor. Dupa preferinte...

Din toate astea, am uitat partea esentiala si anume ce legenda sta la baza traditiei. Dupa toate cele, cred eu, 20 de babe ale mele (daca se pun cele pe care mi le-a ales mama), abia astazi am aflat legenda. Si am fost dezamagita. O gasiti pe net. Eu nu vreau sa o impartasesc. Nu are prea mult farmec. In niciun caz, nu unul la fel de mare ca alesul babei, insusi.

Baba mea a fost pe 9. S-a intamplat sa fie frumos, foarte frumos. Oricum as fi incercat, as fi reusit: ziua de 1 (dupa calculul zilei de nastere) a fost superba, ziua de 4 (prima mea alegere intotdeauna) a fost superba, iar ziua de 9 a atins 13 fuckin' grade. Asta e dovada scrisa ca orice lucru nasol, care s-o intampla anul asta, se datoreaza celor 11-12 grade care mai lipseau pana la a atinge temperatura perfecta.

Postul asta este scris, pentru ca m-am simtit vinovata fata de traditia asta. Anul asta era sa o ratez. Am intrat, pe 1, sa vad cum va fi vremea in urmatoarele zile. Iar prognoza era afisata pentru pana pe 8, inclusiv. Lucky me, imi mai ramasese o singura zi, astfel incat nici sa nu trisez.

Si...ma intreb: care o fi fost baba Emei?

Azi in echilibru

2009-03-10T03:41:00.000+02:00

Cea mai mare fascinatie o am pentru oamenii care inventeaza sau descopera lucruri la care nu s-a mai gandit nimeni pana atunci, desi pareau oarecum evidente. De fapt, lucrul asta m-a atras la cartea Extrem de tare si incredibil de aproape de Jonathan Safran Foer. Nu ma refer la faptul ca eu am descoperit cartea, ci la faptul ca personajul ei principal, un tanc de 9 ani inventa tot felul de lucruri, dintre care imi amintesc acum, timbrele cu aroma de banane pe partea pe care le umezesti cu limba ca sa se lipeasca. Vreau sa spun: cum naiba nu mi-a venit in minte pana acum ca ar putea sa existe o aroma pentru adezivul ala? La urma urmei, trebuie sa existe o compensatie pentru gestul fata de care ma simteam oarecum jenata sa il fac in mijlocul postei de fata cu toata comunitatea micii si scurtei urbe a Focsaniului. Cele 2 timbre pe care le-am mai avut de lipit ever since Focsani nu au mai reprezentant nici pe departe o experienta marcanta si nici macar nu au atras priviri ale celor care se adaposteau in cladirea parasita de destinatari.

Oricat de mult as vrea sa ma apropii de realizarile tancului din povestea mai sus aminitita, nu am reusit astazi decat sa fac o mica si probabil foarte repede trecuta cu vederea descoperire. Anume? Un nou anti-depresiv. Nu e niciun fel de combinatie noua de plante sau de ciocolata cu inghetata sau de ceai cu arome, ci e pur si simplu o transpunere in realitate a zicalei "Foc cu foc se stinge".

De la inceput catre sfarsit. Echilibrul inseamna sa te tii in aceeasi masura departe de starile de placere si de cele de tristete, de cele de zapaceala sau luciditate. Nimeni nu vrea sa te vada, se pare, sarind si salutand oameni necunoscuti pe strada, dar nici plangand si cerand ajutorul acelorasi. Echilibrul inseamna sa tii in mana dreapta o punga de croissante si briose si in mana stanga un bidon de bocete. Oh well...intrebarea este, evident, ce se intampla atunci cand ai mancat prea multe briose sau bidonul sta sa dea pe-afara? Eu, insa, cred ca ori analogia e facuta prost, ori briosele mele au alta aroma decat a altora. Briosele mele sunt, mai exact, umplute cu rahat. Nu consider ca trebuie stanga sa compenseze pe dreapta neaparat, ci ca, atunci, cand esti deprimat, trebuie sa iti consumi starea pana la capat.

Pe mine nu o sa ma ajute atunci cand sunt suparata, o iesire in oras cu fetele sau un film despre o familie instarita si fericita. Pe mine, in schimb, m-a ajutat sa ma uit la filmele care trateaza tocmai problema depresiei, cum ar fi: Lonesome Jim (2005), Prozac Nation (2001), The United States of Leland (2003), Lars and The Real Girl (2007) sau Wristcutters: A Love Story (2006) (titlul il dezavantajeaza pe ultimul, pentru ca, odata privit, iti dai seama ca e mult mai light decat celelelalte). Desi au plot-uri diferite si sunt mai mult sau mai putin reusite artistic, ele au in comun istoria personajului principal. E vorba despre un tip sau o tipa care cade in depresie, de cele mai multe ori fara o cauza explicita. Niciunul dintre ei nu vorbeste prea mult despre asta. Nici nu ar fi nevoie, pentru ca oricine le priveste, a experimentat secvential ori chiar pe o perioada mai lunga senzatia de neputinta combinata cu delasare, complacere etc. De fapt, niciunul dintre personaje nu vorbeste prea mult. Din nou, nici nu ar avea de ce, pentru ca, la urma urmei, lipsa de chef si scarba fata de orice necesita un efort mental sau fizic care nu e compensat de un orgasm al existentei e nejustificat. Ultimele doua filme enumerate se regasesc mai putin in seria asta, pentru ca ele nu trateaza strict depresia, ci au doar pasaje in care pot fi regasite istoriile celor doi.

Anyway, anyhow, asta e tratamentul. Si pentru ca a fost auto-administrat, l-am ajustat dupa resursele proprii si dupa ce am vazut ca altele au fost ineficiente.

Nemultumirea mea cea mare e ca nu e o descoperire care sa ajute pe altcineva decat pe mine pana acum. Am mai impartasit-o si altora, dar, se pare, ca cel care a inventat ciocolata si Diazepamul au mai mult succes decat mine. Eh...nu-i nimic, daca ma supara prea tare, ma mai bag la un film.

First things first

2009-03-10T03:13:00.000+02:00

Decizia de a-mi face blogul nu a fost una prea grea sau una la care sa ma fi gandit prea mult. Mai exact:
marti, 10 martie 2009
02:58 - consultare categorii pe roblogfest.ro
03:03 - mmm...uite un articol interesant pe blogul x de la categoria y
03:09 - deschidere pagina blogspot.com
03:14 - blog creat
Alte mentiuni: multumiri colegei de apartament, fostelor colege de apartament, colegilor de facultate, deci, colegilor mei in general, pentru recomandarile de blog-uri pe care mi le-au facut. Astfel, am ajuns si eu sa imi valorific timpul liber si, bineinteles, insomnia.
Iar pentru cei care au trecut de primele paragrafe (sau pentru cei care au sarit peste ele), mai adaug ca este un blog datorat resurselor limitate: ale mele si ale celorlalti. Ale mele, pentru ca mi-as dori sa pot la orice ora sa ma intalnesc cu lumea si sa povestim, sa despicam firul in patru, dar timpul, scoala, banii si orice altceva ma impiedica. Si ale altora, pentru ca, nu tot timpul cand se nimereste sa am eu timp si bani si sa nu am scoala, ceilalti pot sa istoriseasca.
Am trecut prin introducere, cuprins si incheiere (in ordinea asta sper), asa ca ramane sa imi notez aici ce imi trece prin minte si sa istorisim despre dupa aceea.